Cand are loc un deces, familia trebuie sa informeze preotul parohiei din care decedatul face parte si sa contacteze o firma de pompe funebre familiarizata cu traditiile, obiceiurile si ritualurile crestine ale inmormantarii. Firma de servicii funerare impreuna cu preotul se vor ingriji ca pregatirea inmormantarii si procesul in sine sa fie realizat in cele mai bune conditii.
Doliul (o panza de culoare neagra) se aseaza deasupra usii de la intrarea in casa si este lasat acolo timp de 40 de zile. Familia stabileste cu preotul data si ora inmormantarii precum si orele pentru slujbele de seara, premergatoare inmormantarii.
Slujba „stalpilor” sau „cina este o rugaciune scurta, rostita pentru sufletul celui raposat la care se adauga citirea unor carti din cele patru Evanghelii. Aceasta slujba are loc in zilele de pana la inmormantare, de regula dupa-amiaza, prilej cu care se pregatesc din vreme cadelnita (catuia) in care se aprinde carbune si se pune tamaine, o coliva, un pahar de vin si mancare, toate acestea fiind in final binecuvantate de preot. Pentru a vesti comunitatii despre „plecarea semenului lor, clopotarul bisericii trage clopotele la anumite intervale indemnandu-i astfel pe membrii parohiei sa se roage pentru cel plecat dintre ei.
Trupul decedatului este scaldat (spalat) cu apa curata (apa care aminteste de apa Sfantuui Botez) este imbracat cu haine noi si curate (vesmantul cu care vom invia la ziua Judecatii) si este asezat in sicriu, cu privirea spre rasarit intrucat de acolo va veni Hristos la invierea tuturor.
Icoana sfintita cu chipul Mantuitorului, Al Maicii Domnului sau patronului spiritual al decedatului se aseaza pe piept in semn ca respectivul crestin si-a dat duhul intru Hristos. Trupul este apoi acoperit cu o panza alba insemnand ca raposatul se afla acum sub acoperamantul lui Hristos.
La capatul decedatului se aseaza sfesnicul in care rudele, prietenii si toti cei care vor sa isi ia ramas bun aprind lumanari rostind scurta rugaciune „Dumnezeu sa-l/o ierte !.
Toiagul care arde pe pieptul raposatului semnifica pe de o parte, lumina faptelor bune cu care crestinul va intampina pe Hristos la Judecata de Apoi si pe de alta parte, este calauza sufletului pe calea spre vesnicie risipind astfel intunericul mortii. In ziua si la orele stabilite de catre familie impreuna cu preotul pentru inmormantare, rudele pregatesc tamaie si ofera preotului o lumanare aprinsa.
La capela sau la casa mortuara se oficiaza o slujba si se organizeaza procesiunea de inmormantare. In timpul slujbei la biserica se va pastra o atmosfera de liniste si de reculegere. Celor prezenti li se impart lumanari aprinse (uneori insotite de o batista cu banut, precum si un covrig, un mar sau un colacel etc.) de sufletul celui raposat. Cei ce primesc aceste daruri sunt datori sa spuna „Dumnezeu sa-l ierte” sau „Bogdproste!” (Cuvant slav, incetatenit la noi, dar care in traducere inseamna tot „Dumnezeu sa-l ierte!”).Oferirea si primirea lumanarii aprinse reprezinta credinta comuna in „Lumina-Hristos” care calauzeste sufletul decedatului pe calea vesniciei. Rudele apropiate sunt chemate sa se adauga celor ce marturisesc aceasta credinta si sa poarte in maini simbolul „luminii celei neapuse”.
La sfarsitul slujbei, membrii familiei si ceilalti credinciosi saruta icoana aflata pe pieptul mortului, iar cei mai apropiati ca rudenie, mana ori fata mortului, aceasta reprezentand sarutarea cea mai de pe urma. Gestul acesta reprezinta semnul iertarii si al impacarii prin care ne luam ramas bun de la cel care pleaca dintre noi.
Dupa slujba din biserica se porneste catre cimitir iar convoiul mortuar se aranjeaza astfel: in frunte merge un credincios cu crucea din lemn care va fi ulterior pusa la capataiul mortului, urmat de cei care poarta coliva si vinul, pomul cu darurile care se impart saracilor ca simbol al vietii si al mortii inchipuind raiul in care se doreste sa ajunga sufletul raposatului, cei cu coroanele, purtatorii de sfesnice, cantaretul si preotul, masina pentru transport funerar (carul mortuar / dricul) care transporta sicriul, familia si rudele mortului, prietenii si toti ceilalti participanti la procesiune. De fiecare data cand procesiunea ajunge la anumite raspantii de drumuri, in locuri cu insemnatate pentru raposat sau in dreptul unei biserici, preotul recita in dreptul sicriului ectenia pentru morti. La cimitir pe marginea gropii, preotul rosteste ultima ectenie si se va canta „Vesnica pomenire”.
Cei care doresc sa isi ia un ultim ramas bun o pot face acum, inainte de inchiderea sicriului moment dupa care preotul savarseste intreg ritualul de ingropare prin gestul de a varsa undelemn si vin peste raposat, pecetluind astfel groapa si binecuvanteaza coliva si darurile care se impart la cimitir. Familia raposatului chiama apoi la masa, dupa inmormnatare, pe cei care au luat parte la inmormantare, preteni, rude si indeosebi pe cei care au contribuit la pregatirile pentru inmormantare. Soroacele de pomenire individuala a mortilor sunt:
- la 3 zile dupa moarte (coincide cu ziua inmormantarii), in cinstea Sfintei Treimi si a Invierii din morti a Mantuitorului a treia zi
- la 9 ziledupa moarte, in amintirea ceasului al 9-lea cand Domnul, inainte de a muri pe cruce a fagaduit talharului raiul p ecare ne rugam sa-l mosteneasca raposatul
- la 40 de zile (sase saptamani), in amintirea Inaltarii la cer a Domnului
- la 3, 6 si 9 luni, in cinstea Sfintei Treimi
- la 1 an, dupa exemplul vechilor crestini care praznuiau anual ziua mortii martirilor si a sfintilor ca zi de nastere a lor pentru viata de dincolo
- in fiecare an, in urmatorii 7 ani de la moarte, ultima pomenire amintind de cele 7 zile ale facerii lumii.