Oferim servicii funerare complete in Bucuresti, Ilfov si judetele limitrofe. Asiguram consultanta gratuita non stop.firma servicii funerare bucuresti

BLOG CASA FUNERARA MEMORIA L

Au ales firma de pompe funebre care nu trebuia

Postat in: din presa adunate

Povestea familiei batranei Costache pare desprinsa din filmele de groaza. Nici acum, la doua saptamani de la moartea ei, nepoatele nu si-au revenit din soc. Femeile isi dau seama ca locul unde a fost dusa bunica lor si unde ele au platit bani grei pare a fi “caminul groazei” . “Bunicii nostri au trait singuri intr-un apartament si se gospodareau bine pana in 17 ianuarie cand batranul a murit. A fost momentul in care sotia lui a clacat. A trebuit s-o internam, iar cei din spital ne-au spus ca ea nu va putea sa stea singura si ca cel mai bine ar fi sa o ducem la un camin. Ne-au si recomandat unul privat, specializat in Alzheimer, boala de care suferea batrana”, isi incepe povestea V.F, nepoata batranei.

Astfel, in 28 ianuarie, femeia de 88 de ani, ajungea in caminul din soseaua Giurgiului. Noua zile mai tarziu avea sa-si gaseasca sfarsitul acolo. Pentru cele 9 zile familia a platit 2.500 de lei, desi in acte apar doar 800 de lei. “Patroana ne-a spus ca in acte sa trecem 800 de lei pentru a nu plati impozite. Nu aveam ce sa facem. Ne placea caminul si credeam ca este locul ideal pentru bunica noastra. Am acceptat si am platit suma ceruta”, ne povesteste femeia. Din acel moment, nimeni din familie nu a mai putut vorbi cu batrana, pentru ca de fiecare data cand mergeau in vizita ea dormea, indiferent de ora.

In seara zilei de 6 februarie familia era anuntata ca femeia a murit.“Eu eram plecata in strainatate, pentru ca acolo locuiesc. M-au sunat de la camin, mi-au dat vestea, mi-au spus ca pe batrana o vor duce la o firma specializata, sa o tina la frigider si m-au intrebat daca o sa particip la inmormantare. Le-am spus ca o sa vin imediat in tara si ca pana atunci de toate cele necesare inmormantarii se va ocupa cumnata mea”, ne povesteste V.F in timp ce ne arata actele privitoare la decesul batranei.

Batrana a fost tinuta in garajul din curtea caminului. Acolo i s-a facut si imbalsamarea

Intre timp, rudelor li se spune ca batrana este dusa la o firma de pompe funebre unde va fi imbalsamata si pregatita pentru inmormantare. Desi rudele au incercat sa afle unde se afla aceasta firma, nu au reusit. Li s-a spus ca sicriul cu trupul batranei va fi dus direct la capela. Si intr-adevar asa a fost. Numai ca batrana a fost adusa fara dintii de aur in gura. “Atunci cand am vazut-o in sicriu foarte supta la fata imediat mi-am dat seama ca e ceva in neregula. Cand am constat lipsa dintilor, am sunat la politie”, ne povesteste nepoata.

Politistii, care au constatat lipsa dintilor din gura batranei moarte, au inceput o ancheta. Astfel, au ajuns la camin, iar atunci cand au intrebat unde a fost imbalsamata femeia au aflat ca “firma de pompe funebre” era garajul. In acea magazie au gasit, dupa un paravan, un pat si un ventilator. Era locul unde erau pregatiti mortii pentru inmormantare. Iar imbalsamarea era facuta tot acolo, de ginerele patroanei care se pare ca are de fapt o adevarata “afacere cu moartea”.Si nu este o simpla expresie. Se pare ca in caminul de batrani unde a ajuns N.C. aceasta afacere e profitabila. “Ni s-a dat un biletel in care erau trecute cu pixul toate cheltuielile cu inmormantarea. In total erau 3.600 de lei, din care 1.900 era cosciugul, pentru care ni s-a dat si chitanta. Restul ni s-a explicat ca sunt pentru camera frigorifica, pentru imbalsamare. Adica, am platit atatia bani pentru ca batrana noastra sa fie tinuta ca un caine, in garaj si sa-i fie furata dantura?”

Familia a fost anuntata de moarte cu o zi inainte ca batrana sa fie declarata decedata in acte

Familia batranei a pus la dipozitia reporterilor si actele doveditoare ale decesului. Pe certificatul de deces ne atrage atentia faptul ca batrana este declarata moarta o zi mai tarziu. Cautam certificatul medical constatator al decesului. Aici, alte lucruri socante. El este completat de un medic de familie care nu se afla pe lista celor cu care are contract caminul de batrani. Acesta a scris ca batrana a murit pe data de 7 februarie, la ora 9.50 si …decesul s-a produs la domiciliu (si aici se da adresa unde avea apartamentul batrana). Sa intelegem ca patroana caminului de batrani este un fel de “mama Omida” si stie cu o zi inainte cand un pacient va muri si asa poate sa anunte familia inainte? Ceea ce este si mai interesant este faptul ca in lista medicilor de familie cu care are contract Casa de Asigurari de Sanatate nici un apare vreun doctor cu numele Traian Munteanu.

Reprezentantii politiei sustin ca au in acest caz o ancheta in derulare si pana cand nu o vor incheia nu ne pot da detalii. Reporterii de la “Asta-i Romania!”, de la Kanal D, au fost si la caminul de pe soseaua Giurgiului. Acolo, patroana nu s-a sfiit sa afirme ca pacientii morti sunt tinuti in garaj, dar nu a vrut sa comenteze mai mult.

Sursa: wowbiz.ro

(2) comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>